Prima pagina arrow Despre noi arrow Regulament baze sportive
Scoala de soferi Print E-mail

Şcoala de conducători auto a Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” Bacău este autorizată pentru pregătirea persoanelor în vederea înscrierii la examenul pentru obţinerea permisului de conducere categoria B din anul 2003. De atunci, sute de elevi ai claselor a XI-a, calificarea mecanic auto, beneficiind de această oportunitate, au încununat studiile şi cu permisul de conducere.

Şcoala de conducători auto dispune de o bază materială adecvată, cu mijloace moderne de învăţământ, între care un autoturism Dacia Logan, o sală cu două simulatoare de conducere cu soft performant, un cabinet de legislaţie auto şi de cunoaştere a automobilului în care, pe lângă planşele, panourile şi modelele reale, sunt fructificate şi avantajele tehnicii moderne (computer, videoproiector), toate acestea asigurând un mediu plăcut de lucru şi înlesnind buna pregătire a cursanţilor.

Pregătirea teoretică şi practica de conducere este asigurată de cadre didactice cu experienţă şi bună pregătire profesională; persoana desemnată să coordoneze şi să conducă activitatea şcolii de conducători auto este dl. ing. Adrian Ungureanu, profesor autorizat si in predarea disciplinei  Legislaţie rutieră.

 

  •  

 
< Prev